Creare magazin online la preț fix, gata în 7–14 zile
Realizăm magazine online gata de vânzare în 7–14 zile: design personalizat, plăți cu cardul și ramburs, curieri cu AWB automat, facturare și e-Factura. Tu ne spui ce vinzi, alegem împreună platforma potrivită, iar de partea tehnică ne ocupăm noi.
- De la 2.990 lei
- Gata în 7–14 zile
- Plăți card + ramburs
- Curieri, lockere, e-Factura
Două platforme, același preț de pornire
Ce primești în orice magazin online realizat de noi
Magazin online, magazin virtual, webshop sau eshop — indiferent cum îi spui, un site de vânzări trebuie să facă același lucru: să transforme vizitatorii în comenzi, fără să-ți consume timpul cu partea tehnică. Astea sunt lucrurile pe care le primești indiferent de platforma aleasă.
Design personalizat, gândit pentru conversie
Pagini de categorie cu filtre, pagină de produs clară, coș și checkout fără pași inutili. Nu pornim de la un șablon folosit de alți zece concurenți — magazinul arată ca brandul tău și funcționează la fel de bine pe telefon ca pe desktop.
Plăți online și ramburs
Plata cu cardul prin procesatorul ales, plata ramburs la curier și, dacă vrei, transfer bancar. Comanda intră în sistem cu statusul corect, fără să introduci nimic manual.
Curieri cu AWB automat și livrare la locker
Integrăm curierii cu care lucrezi: AWB-ul se generează din comandă, costul de transport se calculează automat, iar clienții din orașele mari pot alege livrarea la locker.
Facturare automată și e-Factura ANAF
Conectăm magazinul la aplicația ta de facturare: factura se emite din comandă și ajunge în e-Factura fără să o mai scrii o dată. Contabilul tău va ști să aprecieze.
Produse, categorii și filtre configurate
Încărcăm produsele din Excel sau din vechiul magazin, cu variante (mărimi, culori), stocuri și categorii. Primești un catalog curat, pe care îl poți întreține singur — sau îl întreținem noi.
SEO de bază, măsurare și instruire
Titluri, descrieri și URL-uri corecte pentru produse, Google Analytics 4 și Search Console conectate, plus un training de administrare la final. După lansare nu rămâi singur — vezi mentenanță, SEO pentru magazine online și chatbotul AI care răspunde clienților non-stop.
WordPress (WooCommerce) sau Shopify — care ți se potrivește?
Le facem pe amândouă, la același preț de pornire, și nu avem o platformă favorită: o alegem după afacerea ta, nu invers. Cei mai mulți clienți ne spun doar „vreau un magazin online” — și e perfect așa. După o discuție de 10 minute despre ce vinzi, câte produse ai și unde livrezi, îți recomandăm varianta corectă, gratuit.
| Criteriu | WordPress · WooCommerce | Shopify |
|---|---|---|
| Unde este instalat | Pe domeniul și găzduirea ta. Tu deții tot: fișiere, bază de date, clienți. | Pe infrastructura Shopify. Tu deții datele și domeniul, ei se ocupă de servere. |
| Comision pe vânzări | Zero. Plătești doar comisionul procesatorului de plăți. | Abonament lunar, plus un comision pe tranzacție care depinde de plan și de procesatorul de plăți. |
| Costuri recurente | Găzduire de la 349 lei/an + domeniul. Extensiile premium, dacă sunt necesare, au abonament anual. | Abonament lunar plătit direct către Shopify. Unele aplicații din ecosistem au și ele cost lunar. |
| Mentenanță și update-uri | Le faci tu sau le facem noi, prin pachetul de mentenanță. | Incluse. Hosting, securitate și actualizări sunt treaba platformei. |
| Personalizare și funcții speciale | Nelimitate. Configuratoare, calculatoare de preț, B2B, orice se poate construi. | Foarte bune în limitele platformei; ce lipsește vine din aplicații. |
| Integrări românești (curieri, plăți, facturare) | Mature și numeroase, multe gratuite. | Disponibile, de regulă prin aplicații dedicate. |
| Vânzări internaționale, multi-valută, Instagram și TikTok | Posibile, cu extensii și configurare. | Native și simple. Punctul forte al platformei. |
| O recomandăm când… | Vrei control total, ai un catalog mare sau funcții speciale și plănuiești creștere prin SEO și conținut. | Vrei să vinzi rapid, fără nicio grijă tehnică, cu costuri lunare previzibile, eventual și în afara țării. |
Creare magazin online WordPress
Magazinul tău, pe domeniul tău. Zero comision din vânzări, control total asupra designului și funcțiilor, cele mai multe integrări românești.
Vezi pachetele WordPress → ShopifyCreare magazin online Shopify
Lansare rapidă, checkout optimizat pentru conversii, hosting, securitate și update-uri incluse în abonament. Pregătit pentru vânzări internaționale.
Vezi pachetele Shopify →Vrei toate cifrele, cu costuri reale pe primul și pe al doilea an? Am scris comparația completă: WordPress vs Shopify în 2026. Iar dacă ai deja un magazin pe altă platformă (Gomag, OpenCart, Magento, PrestaShop), vezi migrarea magazinului online.
A treia variantă
Magazin online custom, construit din cod
WooCommerce și Shopify acoperă nevoile majorității magazinelor online. Când modelul tău de vânzare iese din tipare, dezvoltăm magazinul de la zero, pe o platformă construită doar pentru afacerea ta.
Când are sens un magazin custom
- Vânzări B2B, cu prețuri și condiții diferite pentru fiecare client
- Configuratoare de produs sau prețuri calculate pe dimensiuni și opțiuni
- Sincronizare în timp real cu ERP, gestiune sau furnizori
- Cataloage foarte mari și fluxuri de comandă proprii
Tehnologii cu care lucrăm
- Laravel
- PHP
- Tailwind CSS
- Alpine.js
- Livewire
- React
- Next.js
- MySQL
Cât costă un magazin online
Preț fix, stabilit înainte să începem — același pentru WordPress și pentru Shopify. Fiecare pachet îl include pe cel dinaintea lui, așa că alegi după mărimea catalogului și funcțiile de care ai nevoie. Oferta o primești gratuit, în maximum 24 de ore.
Starter
3900 LEI2990LEI
- Instalare și configurare temă
- Configurare identitate vizuală
- Design pagina principală
- Design pagină categorie
- Design pagină produs
- Adăugare categorii produse
- Adăugare pagini informații
- Vânzare B2C
- 50 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
- Setare plată și livrare
- Creare căsuță e-mail
- Durată execuție 7-14 zile
Basic
4200 LEI3390LEI
Tot ce conține pachetul Starter plus:
- Conectare Google Analytics
- Conectare social media
- Modul GDPR
- Adăugare aplicație recenzii
- Pachet design logo basic
- Pachet design banner basic
- 100 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
- Durată execuție 7-14 zile
Standard
4800 LEI3690LEI
Tot ce conține pachetul Basic plus:
- 1 rundă de revizii inclusă
- Adăugare plată online
- Sistem chat WhatsApp
- Adăugare aplicație newsletter
- Pachet design logo standard
- Pachet design banner standard
- 150 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
- Durată execuție 7-14 zile
Pro
5900 LEI3990LEI
Tot ce conține pachetul Standard plus:
- 2 runde de revizii incluse
- Buton contact rapid
- Conectare platformă curier
- Conectare soft facturare
- Conectare Search Console
- Aplicație antivirus
- Aplicație firewall
- Optimizare viteză încărcare
- Pachet design logo pro
- Pachet design bannere pro
- 200 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
- Durată execuție 7-14 zile
Pro Extra
7500 LEI4990LEI
Tot ce conține pachetul PRO plus:
- 2 runde de revizii incluse
- Import produse: 1 sesiune inclusă
- Găzduire 1 an
- Domeniu .ro 1 an
- Optimizare SEO on page Basic
- Creare fișier LLMS.txt
- Aplicație traducere multi-language
- Adaugă Google Tags
- Adaugă Meta Pixel
- Aplicație backup rapid
- Generare Sitemap
- Pachet design logo pro
- Pachet design bannere pro
- 250 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
- Durată execuție 7-14 zile
Ultimate
8990 LEI5990LEI
Tot ce conține pachetul PRO EXTRA plus:
- 3 runde de revizii incluse
- Import produse: 2 sesiuni incluse
- Mentenanță magazin 1 an
- Optimizare Crawl
- Optimizare SEO on page Standard
- Campanie promovare Basic la alegere (Google, Social Media sau ChatGPT)
- Chatbot AI – 3 luni incluse
- Vânzare B2C și B2B
- Sistem de filtrare avansat
- Aplicație marketing PRO
- Aplicație multi-currency
- Conectare Marketplace
- Conectare platformă Dropshipping
- Pachet design logo pro
- Pachet design bannere pro
- 300 de produse adăugate de noi
- Număr nelimitat de produse în magazin
Toate pachetele, inclusiv cele pentru site de prezentare, sunt pe pagina de prețuri creare site și magazin online. Iar dacă vrei să înțelegi întâi costurile totale pe primul și pe al doilea an — găzduire, abonamente, extensii — citește ghidul cât costă un magazin online în 2026.
Etape realizare magazin online — de la idee la prima comandă
Același proces în 4 pași, indiferent de platformă. Vorbești direct cu cel care îți construiește magazinul — telefon, WhatsApp sau e-mail — de la ofertă până la lansare.
Analiza proiectului
Discutăm ce vinzi, câte produse ai, unde livrezi și ce buget lunar poți susține. Pe baza asta îți recomandăm platforma și pachetul — și primești oferta în 24 de ore.
Planificare
Stabilim structura catalogului, designul, metodele de plată și curierii. Știi de la început ce primești și când.
Dezvoltare
Construim magazinul, încărcăm produsele, integrăm plățile, curierii și facturarea, apoi testăm fiecare pas — inclusiv o comandă reală de probă.
Lansare și instruire
Verificări finale, conectăm Google Analytics și Search Console, apoi lansăm. Primești un training de administrare, ca să stăpânești magazinul din prima zi.
Abia pornești? Ghidul cum îți deschizi un magazin online în România îți arată pașii în ordinea în care îi rezolvi: firma, platforma, plățile, livrarea și obligațiile legale.
Magazine online realizate de noi
Trei proiecte reale, trei industrii diferite — cu deciziile din spatele fiecăruia, explicate în studii de caz.
Echipament moto
Evyan.ro — magazin online moto
Catalog cu variante de mărimi și culori, filtre pe categorii și un site care inspiră încredere într-o nișă în care clienții verifică totul de două ori.
Citește studiul de caz →
Editură · ~1.000 titluri
Tritonic.ro — magazin online de carte
Refacere de la zero pentru un catalog de ~1.000 de titluri: colecții ca navigare, pagini de autor generate automat și plată cu cardul.
Citește studiul de caz →
Produse personalizate
Tricouri-tari.ro — produse personalizate
Magazin cu două tipuri de produse: mesaje prestabilite și personalizare completă, cu poze și texte adăugate de client printr-o aplicație dedicată.
Citește studiul de caz →Mai multe proiecte găsești în portofoliu și în studiile de caz.
Ce ne întreabă cel mai des cei care vor un magazin online
Cât costă crearea unui magazin online?
Pachetele noastre pornesc de la 2.990 lei și ajung la 5.990 lei, în funcție de mărimea catalogului și funcțiile necesare — același preț pe WordPress și pe Shopify. Prețul e fix, îl știi înainte să începem. La costul de realizare se adaugă costurile de funcționare: găzduire și domeniu la WordPress, respectiv abonamentul lunar la Shopify. Toate detaliile sunt pe pagina de prețuri.
În cât timp e gata magazinul?
În 7–14 zile pentru majoritatea proiectelor, indiferent de platformă. Termenul exact depinde de numărul de produse și de cât de repede primim de la tine conținutul (poze, descrieri, date de firmă) — și îl confirmăm în ofertă, înainte să începem.
WordPress sau Shopify — ce alegem?
Regula scurtă: WordPress (WooCommerce) când vrei control total, zero comision din vânzări și funcții speciale; Shopify când vrei lansare rapidă, zero grijă tehnică și costuri lunare previzibile. Dacă nu ești sigur, nu e nicio problemă — majoritatea clienților noștri nu știau la început. Îți recomandăm noi platforma, gratuit, după o discuție scurtă despre afacerea ta.
Pot primi comenzi cu plata ramburs și cu cardul?
Da, ambele — e standardul în România și îl configurăm în orice pachet. Integrăm plata cu cardul printr-un procesator, plata ramburs la curier și, dacă vrei, transferul bancar. Tot noi conectăm curierii, cu AWB generat automat din comandă și livrare la locker.
Ce se întâmplă după lansare?
Primești un training de administrare, ca să poți adăuga singur produse și procesa comenzi. Dacă vrei să ne ocupăm noi mai departe, avem pachete de mentenanță, găzduire și SEO pentru magazine online, ca să crești traficul și vânzările.
Am deja un magazin pe altă platformă. Mă puteți ajuta?
Da. Mutăm magazine de pe Gomag, OpenCart, Magento, PrestaShop sau alte platforme pe WordPress ori Shopify, cu produse, clienți și comenzi păstrate și cu redirectări corecte, ca să nu pierzi pozițiile din Google. Vezi serviciul de migrare magazin online.
Puteți face un magazin online custom, fără WooCommerce sau Shopify?
Da. Când ai nevoie de vânzări B2B cu prețuri pe client, configuratoare de produs, sincronizare cu ERP sau un flux de comandă care nu se potrivește pe o platformă standard, dezvoltăm magazinul din cod, cu Laravel, PHP, Tailwind CSS, Livewire sau React și Next.js. Prețul este la cerere: analizăm proiectul și primești o ofertă fixă, în scris.
Hai să vorbim despre magazinul tău online
Spune-ne ce vinzi și unde vrei să ajungi. Îți răspundem cu o ofertă clară — platforma recomandată, prețul fix și termenul de livrare — în maximum 24 de ore, gratuit și fără nicio obligație.
Vorbești direct cu cel care îți va construi magazinul — de la ofertă până la lansare și după.